marți, 9 august 2011

Lecţia de ipocrizie de la Realitatea TV

Corina Drăgotescu era preferata mea. O consider o ziaristă incisivă şi decentă. Când îi face cu ou şi cu oţet pe politicieni, nu iese din matca bunului simţ. Biciuieşte cu vorba toate păcatele şi păcătoşii unei clase politice degenerate şi mi-a rămas în minte discursul ei spontan dintr-o seară de pe Realitatea când s-a transformat practic în vocea oamenilor din public sătui să mai aştepte un bine mereu intangibil.

Şi totuşi, a căzut de pe piedestal tot într-o seară, acompaniată în cădere de colegul Cătălin Striblea de la „Ultima oră". Fiindcă nu este posibil să abordezi o temă despre baizadele şi abuzurile lor în diverse colţuri ale ţării şi să nu te legi de beizadelele propriilor tăi invitaţi. Cum să îl întrebi pe Silviu Prigoană ce crede despre băiatul primarului din Deta sau din vreo altă localitate portocalie, care a snopit în bătaie nişte concetăţeni, şi să nu ai curajul să îl iei la întrebări despre propria odraslă, tot o beizadea, fie ea cu studii în SUA. Mă interesează mai puţin eventualele justificări ale lui Prigoană privind ascensiunea fulminantă şi „pe bune” în politică a fiului său căruia abia i-a mijit mustaţa sau scuzele sale privind prosperitatea aceluiaşi fiu care conduce bolizi Lamborghini poluanţi şi zgomotoşi.

Nu mă interesează nici măcar că Prigoană, gălăgios, ca de obicei, vedea paiul din ochiul altora (recte scandalurile provocate de copiii-problemă ai acoliţilor pedelişti) şi nu vedea bârna din ochiul său, sub forma avioanelor dăruite lui Honorius, ca să poată drăguţul de el să se plimbe prin spaţii aeriene străine în voie. Ce mă doare e faptul că Prigoană nici măcar n-a fost pus în postura de a se justifica, că ziariştii noştri, într-un revoltător exerciţiu de ipocrizie, îşi scoteau colţii cu nişte primari care nu se puteau apăra, iar cu potentaţii din studio erau mieluşei. Am aşteptat în zadar să fie luat în „şuturi” regele gunoiului, dar nu s-a întâmplat nimic. Drăgotescu şi Striblea au purtat mănuşi albe impecabile în dialogul cu Prigoană. E trist că ziariştii în care ne punem speranţa pierd mereu startul şi rămân la nivelul criticii sterile.