Uneori am impresia că nu ma potrivesc cu şablonul, că sunt o piesă de puzzle care nu vrea şi pace să intre la locul ei în mecanismul furtului generalizat din România (vorba unei colege, m-a scăpat barza din cioc). Acum nu mă mai refer la politicieni (in România deja dacă zici politician hoţ rişti să fii acuzat că nu ştii limba română şi că foloseşti pleonasmul), ci la oamenii simplii care, din păcate, sunt complicii jafului şi ai comportamentului de tip "mica ciupeală". Toţi vor să fure puţin, toţi vor să înşele pe cineva, dacă se poate, o atitudine corectă li se pare cel puţin bizară sau personajul care o are, un extraterestru picat în lumea lor "paradisiacă".
Nu numai că sunt complici, dar situaţia asta distorsionată şi hâdă a ajuns să fie atât de frecventă încât generează comportamente pe cât de hilare pe atât de revoltătoare. În Bucureşti, nimeni nu respectă orarul magazinelor, al gheretelor de bilete de autobuz sau al restaurantelor. Propun ca birourile de traduceri să se închidă la 17.20, aşa cum se întâmplă în realitate, şi nu la 18.00 aşa cum scrie pe orar, iar doamna care vinde bilete RATB să tragă obloanele în fiecare seară la 19.52, aşa cum face vânzătoarea de bilete de la mine din cartier, în loc de 20.00. Când i-am arătat că încă nu e ora de închidere şi că mai pot să îmi încarc abonamentul de tramvai, un şofer de troleu apărut la pontaj, nu numai că a început să-i găsească scuze colegei, dar chiar îmi făcea mie morală că mă las pe ultima clipă cu cumpărarea abonamentului şi că m-am trezit eu să fiu întruchiparea corectitudinii (asta după ce îmi manifestasem intenţia de a face o reclamaţie). Nici o clipă nu şi-a pus problema că dintre noi doi, sau trei, ei erau cei care nu respectau regulile, nu eu.
Altă situaţie pe dos. În sala de aşteptare a unei clinici, recepţionerele îşi povesteau una alteia cum petrecuseră în weekend. Una dintre ele era vădit impresionată de modul absolut imperial în care a fost servită de ospătarul de la un restaurant din Cheile Grădiştei. În opinia ei, o astfel de trataţie nu putea fi trecută cu vederea şi merita un bacşis de 100 de lei, pentru că "a fost amabil, ce să mai...". 100 de lei pentru că a fost amabil? Amabil trebuie să fie în mod obişnuit un ospătar, un funcţionar, un vânzător, un recepţioner, un prestator de servicii în general. Dar la noi nu e aşa (asta cu ospitalitatea românească e cel mai mincinos mit creat vreodată), drept urmare, atunci când un personaj dintre cele mai sus amintite se comportă normal, situaţia pare anormală şi cei care beneficiază de ea se simt obligaţi să o răsplătească.
Ce păcat că mai am în minte mii de astfel de exemple...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu