
Ok, atunci, dacă tema nu e originală, poate că efectele speciale să îl facă mai cu moţ. Repet, fără să îl fi văzut în 3D şi fără să fiu o admiratoare a filmelor cu efecte speciale, mă tem că nici la acest capitol "Avatar" nu m-a convins (o opinie pur personală: "Stăpânul inelelor" mi s-a părut superior şi mult mai impactant ca efecte). 3D este deja găselniţă pentru a impresiona la un capitol în care s-a ajuns la capăt cu imaginaţia. Cred că în 3D ar putea părea oarecum spectaculos şi "BD în acţiune".
Nu cunosc preferinţele politice ale lui James Cameron, dar impresia mea este că i-a ieşit o critică la adresa propriului guvern şi a politicii agresive a acestuia în lume. Unde se detectează în lume o resursă vitală şi aducătoare de bani, hop şi americanu' acolo. Cu armamentul sofisticat din dotare şi cu doza supremă de dispreţ faţă de alte culturi, cu atitudnea uniformizantă, păreau ei extratereştrii de care atât ne temem noi, pământenii, veniţi din cer să distrugă o civilizaţie, socotită de ei înapoiată, cum altfel?, pentru a instaura progresul.
Populaţia din Pandora se poate uşor identifica cu orice altă naţiune agresată azi de armata americană, în numele luptei împotriva terorismului. Până când pe fronturile de luptă din Irak sau din Afganistan se vor clarifica lucrurile, James Cameron a anticipat finalul pe care îl merită agresorii, într-o scenă cu adevărat memorabilă a filmului, dincolo fiarele mitice de peisajele spectaculoase de pe Pandora: să fie înfrânţi, încolonaţi, urcaţi în propriile elicoptere şi trimişi frumuşel acasă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu