marți, 22 februarie 2011

Românul, ungurul şi ţiganul

Când întreb un român dacă are ceva cu ţiganii, chit că niciodată nu a avut de-a face cu ei, nici în bine, nici în rău, răspunsul pe care îl primesc aproape de fiecare dată este: "Nu sunt rasist, dar....". Ei bine, "dar"-ul ăsta mă lămureşte definitiv. E plin de ipocrizie şi de falsitate. Prefer sinceritatea unuia care recunoaşte că nu îi suferă pe ţigani, unguri, homosexuali, etc., decât falsitatea celor care îşi asund intoleranţa în spatele unor astfel de declaraţii.

Şi încă o chestie. Nici măcar nu suntem consecvenţi în măsura cu care cântărim intoleranţa. De exemplu, pe unguri îi urâm pentru că nu le place să se considere români, în schimb pe ţigani îi urâm tocmai pentru că prea se ţin români. Dacă un ungur nu depune flori la monumentul lui Alexandru Ioan Cuza, ne facem foc şi pară pe el că e antiromân şi sfidează trecutul şi valorile gloriosului neam. Dacă un ţigan depune o coroană de flori la acelaşi monument (aşa cum a făcut recent o organizaţie a rromilor din Timişoara, cu ocazia împlinirii a 155 de ani de la dezrobirea rromilor, eveniment care mi-a sugerat această postare), sărim în sus ca arşi şi reacţia noastră este ceva de genul: "Şi ăştia ce legătură au cu Cuza?".
Păi să ne hotărâm o dată! Până atunci, singura mea explicaţie este că diferenţele se fac în funcţie de culoarea pielii. Pe unii, mai albi, îi vrem ca aparţinători ai acestei naţii, ne-ar plăcea ca ei înşişi să îşi declare mai des dragostea faţă de neam şi ţară, la ceilalţi, mai oacheşi, dimpotrivă, ne-ar plăcea să înveţe ei singuri care le este lungul nasului şi să se delimiteze clar în cadrul statului. Cu alte cuvinte: Ăştia ne tolerează, dar niciodată să nu uităm că nu suntem români, ci ţigani".

2 comentarii:

  1. Foarte bun articolul.
    Mai exista oare alta natie mai rasista ca romani? Nu cred!
    In Romania ıl faci pe unul tzigan şi homosexual cu scopul de a ınjura. Locuesc ıntr-o tzara 99& islamica şi va dau cuvantul meu de onoare ca nu exista atata ura ımpotriva homosexualitati aşa cum am vazut ın Rom. anul trecut.
    De unde pornesc toate acestea?
    De la incultura şi natzionalism!
    S'auzim de bine...

    RăspundețiȘtergere
  2. Pe langa motivele enuntate de tine, de la bigotism, de la educatia orientata spre intoleranţă primită in familie, in scoala, biserica, etc si de la multe alte motive.
    Seara buna!

    RăspundețiȘtergere