marți, 10 februarie 2009

Transylvania, de Tony Gatlif

Prima constatare pe care o poate face cineva obosit de reiterearea mitului lui Dracula când urmăreşte filmul "Transylvania", al lui Tony Gatlif, ar fi că legendara regiune nu este populată de vampiri. Ce uşurare!


Chiar şi aşa, Transilvania rămâne un teritoriu mi(s)tic (regizorii străini nu se pot debarasa de anumite clişee în ceea ce o priveşte), e un ţinut atractiv în care cutumele religioase şi cele păgâne se amestecă şi sunt acompaniate de folclorul local, fie românesc, fie ţigănesc. Atras de viaţa ţiganilor, regizorul creionează o imagine pasională, romantică a acestei etnii prin ochii frumoasei Zingarina. Venită tocmai din Franţa în Transilvania pentru a-şi căuta iubitul, un ţigan lăutar focos, eroina, interpretată de Asia Argento, e respinsă de bărbatul care a lăsat-o însărcinată. Doborâtă de durere se abandonează şi hoinăreşte printr-un decor surprinzător în care va fi acompaniată de hoinarul Tchangalo (Birol Ünel) care face comerţ cu antichităţi.


Povestea Zingarinei şi a renaşterii ei merge în paralel cu cea a unui ţinut decepţionant în parte, Transilvania unei Românii postcomuniste, oricum, numai prosperă nu, în care sărăcia loveşte nemilos, în care religiozitatea se suprapune adesea ritualurilor străvechi păgâne (mai aproape de păgânism decât de creştinism l-aş situa pe preotul care, după botezul Zingarinei, nemulţumit că nu i s-a plătit onorariul, începe să-şi lanseze suduielile).
"Am venit să-mi caut fericirea" spune Zingarina la începutul filmului. O găseşte până la urmă, însă în alte coordonate decât cele vizate iniţial. Fericirea o câştigă în final în patul ţărănesc proaspăt şi imaculat, în ochii copilului abia născut şi în prezenţa caldă a lui Tchangalo. E totală, calmă, incandescenţa provocată de decepţie e domolită.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu