A doua zi după plimbarea la Ruse am scos bicicleta de pe balcon, decisă să ajung să dau o raită rapidă prin Parcul Tineretului. Plan nerealizat pentru că am luat-o spre ieşirea din oraş şi, pedalând, m-am trezit direct în Jilava. Eu despre comunele din jurul Bucureştiului, recunosc, aveam o idee preconcepută şi mă aşteptam să le găsesc într-o mizerie lucie. Dar s-a întâmplat exact contrariul. Atât Jilava, cât şi Măgurele mi-au apărut în faţa ochilor înfloritoare, curate, (semn, nădăjduiesc, al preocupării atât a comunităţii cât şi a autorităţilor locale), cu oameni ieşiţi în faţa porţii într-o zi de duminică şi dornici să răspundă salutului unui străin.
Admit şi ideea ca vreun potentat al vremurilor care şi-a construit casă de weekend pe acolo (şi erau destule vilişoare) să fi ordonat asfaltarea drumurilor pentru binele pneurilor limuzinei sale. Dar tare aş vrea să nu fie aşa. Iar satisfacţia mea a fost deplină atunci când m-am putut opri cu bicicleta şi să mă înfrupt, ca în vremea copilăriei în satul ardelean al bunicii, din dudele pârguite aflate din belşug în copacii de pe marginea drumului.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu