duminică, 21 iunie 2009

Ruse, o surpriză plăcută

M-am hotărât să merg la Ruse să vizitez oraşul. La fel cum s-a întâmplat când am luat această decizie în prinvinţa Chişinăului, mi s-a recomandat prudenţă, în privinţa hoţilor care mişună prin ţară, şi cumpătare în privinţa entuziasmului cu care porneam la drum. Oricum, sfaturile celor mai mulţi dintre "sfetnici" nu se bazau în nici un caz pe experienţe personale ci pe zvonuri care, propagate din gură în gură, au atins stadiul de certitudine, în opinia lor. În fine, cert e că am pornit la drum decisă să las acasă prejudecăţi de genul: "ai grijă că e periculos" sau "n-ai ce să vezi la bulgari, sunt mai săraci ca noi". Sunt chiar haioşi românii când îşi fac curaj mereu crezând că tot ce e mai la est sau mai la sud de România e echivalent cu infernul, uitând că ei îl trăiesc pe propria piele în fiecare zi.

Am urcat în autocarul care mergea pe litoralul românesc, nu înainte de a ne tocmi cu şoferul la preţ (asta nu s-a întâmplat la Chişinău, spre exemplu, unde o firmă care se respectă nu se tocmeşte cu pasagerii, ci are preţuri fixe). Am traversat Podul Prieteniei chiar în ziua când se împlineau 55 de ani de la inaugurare (20 iunie 1954). E adevărat că blocurile care te întâmpină imediat după frontieră suferă ca estetică, mai ales că bulgarii au, se pare, ca şi românii, acelaşi prost obicei de a-şi izola apartamentele din trei în cinci, adică vezi un apartament izolat termic pe la etajul unu, altul pe la etajul patru. (asta din cauza iresponsabilităţii aproape penale a autorităţilor locale care într-o ţară a Uniunii Europene nu au voie să permită aşa ceva).

În fine, am făcut bine că nu m-am lăsat convinsă de prima impresie şi de troleibuzele cam bune de dus la casat, pentru că, intrând în inima oraşului, l-am descoperit cam de dimensiunile Sibiului (nu "un fel de Băicoi" cum mi se spusese), cu absolut nimic mai prejos decât majoritatea oraşelor din România. Ba dimpotrivă. Evident că nu mă aşteptam să regăsesc în strada centrală a oraşului rambla Barcelonei, însă centrul istoric din Ruse are un farmec surprinzător, oferit de clădirile istorice care îl flanchează şi de micile sale străzi pietruite.

Printre atracţiile acestui al patrulea oraş ca mărime din Bulgaria (după Sofia, Plovdiv şi Varna) se numără "Kaliopa House" (construită în 1866), care găzduieşte muzeul de artă urbană din Ruse, şi care a aparţinut soţiei consulului Prusiei, (drept să spun, deşi se numără printre obiectivele turistice ale urbei, acest muzeu mi s-a părut modest), turnul hidrologic de pe malul Dunării, (de la înălţimea căruia am putut admira Dunărea, prin amabilitatea unui domn ce vorbea româneşte şi pe care l-am identificat ca fiind şeful institutului), vecinătatea fluviului măreţ, Opera, Panteonul Militanţilor Renaşterii Bulgare, unde îşi duc somnul de veci 39 de bulgari faimoşi, casa premiantului Nobel pentru literatură din 1981, Elias Canetti.


Scurta călătorie de câteva ore, declarată un succes total, s-a terminat cu o masă stropită la final cu faimoasa bere locală Kamenitza, pe o terasă chic din centru unde meniul era scris în româneşte (deşi mi s-a părut foarte amuzant să pun la bătaie toate cunoştinţele mele de limba rusă dobândite în patru ani de studiu şi să buchisesc în chirilică pe unde prindeam ocazia).

Iată câteva poze din Ruse:














Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu